Imaginea voastră mă dezgustă.Rămân cu cearceaful înfășurat în jurul meu și mă îndrept spre baie.Doar gândul la tine mă face să mă simt murdară,pătată de amintirea celui ce erai cândva.
Stau în cadă și mă joc cu apa ce se ondulează în cercuri concentrice sub degetele mele.Pe fundal se aude melodia noastră.Nu știu dacă e doar în imaginația mea dar simt cum durerea devine insuportabilă… însă nu durerea de cap.Ies din cadă și mă așez pe marginea ei cu prosopul în brațe.Picăturile de apă mi se preling pe gât asemeni buzelor tale reci din nopțile de toamnă.Obișnuiai să mă ții în brațe în timp ce numărăm stelele și-mi spuneai că nu ar trebui să fac asta pentru că nu le pot străbate nici cu privirea.Ai ales apoi să dispari subit,pentru că nu ți-am spus că te iubesc niciodată.Știai că așa vei câștiga totul,mă considerai un teritoriu care trebuie cucerit însă numai cu acordul meu,apoi te-ai plictisit și ți-ai ales o țintă mai naivă.
Trec zeci de minute mânate de o tăcere apăsătoare în care amintirile cu tine mi se derulează haotic pe retină.Încă îmi simt venele pulsând sub atingeri fine,ezitante.Ești omniprezent în aerul ce mă înconjoară.Uneori îmi lipsești deși îmi provoci silă.
Trebuie să ies din starea asta.Cu prosopul strâns într-un nod simplu mă întorc în cameră.Șuvițe subțiri de apă îmi urmează pașii goi de-a lungul încăperii,scaldă pardoseala apoi uscându-se blând dispar în urma mea.Deschid geamul.Luna încă se alintă pe cerul bleu-marin dar strada deja geme de oameni grăbiți ce privesc atent asfaltul acoperit pe alocuri cu ziare și mucuri de țigară.Mă gândesc că oricare dintre ei ar fi mai integru decât tine dar eu nu-mi mai permit luxul de a mă îndrăgosti de un străin.
Tresar sub aerul rece al dimineții și simt realitatea ce mă lovește din plin.Durerea de cap încă persistă iar eu mă mint cu nonșalanță.Mereu mă voi îndrăgosti de un străin,de misterul necunoscutului,ca mai apoi să-mi reproșez inconștiența prin fraze ce-mi reflectă gândurile fugitive.
Mâine plec.
