bine v-am găsit în epoca declinului meu. noiembrie şi decembrie au trecut greu. de ianuarie nicinu mă încumet să-mi amintesc. poate februarie a fost mai bine, a fost ziua mea. şi martie. dar foarte puţin.
mi-a dat o lacrimă. aşa, mă compătimesc singură. până să dau de mărul interior, mărul exterior a omorât tot în mine. aşa eu zac pe covor, mânânc banane, ascult coveruri şi mă întreb ce faci tu şi cu cît mi-ar sări tensiunea dacă aş putea să te cuprind.
Oamenii îndăgostiți nu prea ies din casă, nici din minte. Pentru că să stai în mintea ta e mai interesant decît să stai la o cafea.
eu nici îndrăgostită nu-s, nici cafea nu beau. eu nu ştiu de ce boală sufăr. cert e că o boală de care suferă un singur om pe întreg pământul nu mai e boală, ci destin. eu dac’ sincer, m-am plictisit singură pe mine, aşa că o să ascult Portishead şi o să îmi cumpăr azi cărţi noi, iar în timpul liber mai bine o să mă gândesc la ce urmează să se întâmple, nu la ce-a fost.
totuşi, eu ar trebui să mai ies din mintea mea şi să stau mai des la soare iar inima e numai un organ care pomează sânge şi face infarct, atâta tot. iar tu continuă să mă ţii la distanţă, cine ştie, poate dintre toţi, tu m-ai înţeles cel mai puţin. cum ziceam, nimeni nu ma înţelege aşa de bine cum nu mă înţeleg eu.
mă simt ca un vers pe un mandat de arestare. frumos, dar nu unde trebuie.
