miercuri, 28 februarie 2018

Slava intaiului feisbucar al tarii !

Acum nu stiu daca e chiar „intaiului” ca si conului Base tare-i mai place sa se dea pe retelele de socializare dar, zilele astea, mult stimatul si iubitul conducator al celui mai cinstit guvern ever, i-a luat fata cu brio chiriasului de la Cotroceni, asa ca sa dam Cezarului ce-i al Cezarului. Dupa ce un an de zile s-a rupt cu munca in folosul patriei, neprecupetind niciun efort pentru consolidarea societatii capitaliste multilateral saracite, obosit de atatea si atatea aparitii televizate, comandantul suprem al fortelor useliste (nu te supara, bai Crine, dar asta-i adevarul; zi „saru’mana ca te lasa si pe tine sa fii a cincea roata la caruta ca altii nici macar privilegiul asta nu-l au), tovarasul Victor Viorel Ponta, se afla de vreo doua saptamani intr-o binemeritata vacanta, haladuind pe unde nici cu gandul nu gandesti. Modul asta imprevizibil de a/si petrece concediul nu ar trebui sa mire pe nimeni pentru ca si actiunile sale din timpul anului au fost la fel de haotice, imprastiate, tampite ordonate si logice. Sa luam numai exemplul deciziei de a taxa anual cu aproximativ 10 euro pe an fiecare domeniu .ro si veti intelege despre ce vorbesc. Dar sa revenim. Nevoit, nu fara parere de rau, sa decline invitatia de a petrece Craciunul in mijlocul satenilor de la Pungesti care cu siguranta l-ar fi omenit asa cum se cuvine si i-ar fi urat, din inima, de toate cele, fara a uita sa-i umple „frigiderul” cu de toate la plecare, V.V.P.-ul a ales alte destinatii de vacanta, asa cum aveam sa aflam si noi de pe pagina sa de Facebook. Ma rog, in cazul domniei sale poate mai potrivita ar fi denumirea de FeseBook sau FaceBuci, dar asta e o optiune pe care primul nostru ministru nu o are, Zuckerberg nefiind inca membru PSD, in ciuda promisiunilor lui Dragnea ca il va face baron local de Salaj sau Vaslui. La alegere. Boooon… Prima chestie aparuta pe Facebook-ul premierului ne-a informat ca acesta a servit cina la Castelul Savarsin in compania regelui Mihai. Care rege Mihai se afla in acel moment in Elvetia. Asta-mi aduce aminte de bancul acela in care un tip ii povestea unui prieten ca urmeaza sa petreaca o noapte de vis cu o actrita superba. A doua zi prietenul il intreaba curios : „Ei, cum a fost intalnirea ? Ce ati facut ? Cum te-ai simtit ?” ; „Minunat !”, ii raspunde. „I-am facut si aia, si ailalta, am pus-o si asa, si asa … ce mai ? M-am simtit extraordinar !” ; „Si ea ?” il intreaba din nou prietenul. „Ea ? Aaaaa… Ea n-a venit.” Asa ca intreb si eu : Ponta ? Vrei, ma, sa faci sex cu Monica Bellucci ? No. In lipsa regelui V.V.P-ul a luat masa a doua zi cu ciobanul Ghita.  S-au pozat si s-au pus pe Facebook. Ulterior, ciobanul Ghita si-a cerut scuze de la cei care l-au „felicitat” cu aceasta ocazie. Dar, de… Omul e obisnuit. Ce poate fi mai minunat decat sa apari in reclame la Vodafone cand tu, de ani de zile, esti abonat Orange ? Asa si cu masa luata in compania lui Ponta. Pentru suma potrivita, ciobanul Ghita ar fi probabil onorat sa ia masa si cu Capatos, Sile Camataru sau Rodica Stanoiu. Facebook nr. 3 : Victor Viorel si-a dus fiul sa vada ruinele (la propriu si la figurat) cetatii Sarmisegetuza. Ce-i rau in asta ? Practic nimic, daca facem exceptie de faptul ca accesul in incinta complexului istoric pentru omul de rand, pentru ordinari, cum ar veni, nu este permis iarna. Si asta a constatat-o pe propria piele o bucuresteanca (este si bloggerita si a si scris despre asta). Care bucuresteanca, a facut un ocol de 80 de kilometri pentru a ajunge la Sarmisegetuza nestiind : a) ca exista aceasta restrictie de vizitare si be) ca ea nu e nici prim ministru, nici fiu de prim ministru al Romaniei. No, frumoasa lectie i-a servit premierul fiului din dotare. Is good to be king, sau ce ? Sper macar ca aceasta vizita a inaltelor fete buciste sa fi fost una inopinata si sa nu fi apucat slujitorii de la Palatul Victoria sa fi aflat de ea si, din dorinta de a mai da o limba pantofilor sefului lor de partid, sa-i fi pus Necuratul sa tencuiasca si sa gletuiasca cu Ceresit CM nu-stiu-c at ceea ce-a mai ramas din Sarmisegetuza. Sau, daca acest lucru s-a intamplat, macar sa fi avut gusturi atunci cand au ales gresia si faianta.

0 comments:

Trimiteți un comentariu