Septembrie. 1

Toamna, atatea randuri si metafore schioape, dorit coapte ti-am inchinat, asternandu-ti gandurile mele de melancolie in anii acestia care au trecut… Te-am iubit, te-am certat, mi-ai fost cand calda, cand ostila, cand vesela si vorbareata, cand ploioasa si muta. Te-am tot invocat, toamna cu al tau septembrie verde, cu un octombrie brun si cu alt noiembrie sur, toamna normala, des anormala, toamna pufoasa, atat de rar dragastoasa, minune cu ten auriu-ruginiu pastrata in suflet, in coltul de taina. Ti-am dedicat pagini intregi de culoare aramie, presarate cu parfum de gutui si cu iluzia vinului scurs din plansetul strugurilor din vita de vie. Am facut geloasa si primavara prin avalansa de ganduri indreptate doar catre filele tale. Azi insa, pana si pe tine te simt satula de atatea metafore-n culori prinse mai mult in aspre nemangaieri. Si atunci ma abtin, nu te invoc, nu te cant, nu te rog, nu-ti mai cer nimic altceva decat sa-mi fii. Sa-mi fii blanda. De poti si de vrei, sa-mi iei roua din zori si s-o preschimbi intr-un zambet senin. Oare vei vrea? Vei putea?