Tratamentele cu celule stem nu sunt atat de moderne pe cat ne-am fi asteptat intrucat primele interventii au avut loc in urma cu mai bine de cateva decenii, iar pana astazi procedurile au fost imbunatatite. Asadar, pentru a afla informatii despre celulele stem aici ai nimerit in locul potrivit intrucat la Stem Sure ai parte de cele mai bune conditii. Aceste tratamente se dovedesc a fi utile in tot felul de contexte si au devenit din ce in ce mai populare de la un an la altul.
Astfel, intr-un transplant cu celule stem, cele embrionare sunt specializate in tipul de celule necesare, fie ca vorbim de cele ale sangelui, inimii, pielii si nu numai, urmand ca la maturizare sa le poata inlocui pe cele afectate de o afectiune sau in urma unui accident. Cu alte cuvinte, celulele stem pot inlocui neuronii afectati in urma unor afectiuni precum Alzheimer sau Parkison, poate produse insulina care sa ajute pe cei care sufera de diabet sau sa inlocuiasca celulele afectate in urma unui atac de cord. In concluzie, aceste celule stem pot sa inlocuiasca orice celula sau tesut din organism, insa cele embrionare nu se opresc aici pentru ca pot ajuta oamenii de stiinta sa afle mai multe despre modul in care se dezvolta afectiunile si cum se pot trata. Nu sunt impuse limite din acest punct de vedere, pentru ca celulele stem au un potential vast, astfel ca se asteapta ca pe viitor sa poata fi tratate nenumarate alte afectiuni serioase.
Diferite surse de prelevare
In primul rand, exista mai multe surse de prelevare, iar aici putem aminti de maduva osoasa, grasimi sau sangele cordonului ombilical. Toate procedurile sunt simple, minim invazive si se pun in practica imediat, insa cea mai bogata sursa, cu siguranta, este sangele cordonului ombilical, iar procedurile se pun in practica imediat dupa nastere, in caz contrar, sursa este irosita. Asadar, nimeni nu ar trebui sa isi faca griji referitor la proceduri si la eventualele tratamente ulterioare, care sunt mult mai simple in comparatie cu tipurile obisnuite pentru combatarea a tot felul de afectiuni complexe.
Alege pachetul potrivit pentru tine
Alfa informatii despre celulele stem la Stem Sure, unde ai acces la patru pachete din care vei putea alege, iar cel mai accesibil din punct de vedere financiar este cel Basic, pentru care se plateste 1299 de euro, alaturi de o taxa de depozitare de 85 de euro pe an. Totusi, cei care isi doresc ceva mai bun pot alege pachetul urmator pentru numai 100 de euro in plus, pe cand pachetul Perfect costa 1699 de euro. In schimb, cei interesati de cele mai bune conditii vor putea alege alege pachetul Perfect+ pentru 2390 de euro, fara a mai exista alte taxe pentru depozitarea celulelor stem.
sâmbătă, 5 ianuarie 2019
Celulele stem pot fi considerate miraculoase in anumite cazuri
Posted on 23:14 by Joanna
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comments:
Trimiteți un comentariu