Tricicleta

Ma plimbam prin Cismigiu zilele trecute cu Alexprp , era deja seara. Fusesem in parculetzul pentru copii sa ne dam in leagan si sa vorbim prostii. Si eu si Alexprp avem mari asteptari de la persoanele din viatza noastra, avem sperantze si avem constangeri, dar si convingeri. Si pentru mine si pentru el viatza trebuie sa fie mai mult decat pare la prima vedere, trebuie ca viatza sa aiba secretele sale si noi sa traim in mister. Oare mai cred in semne? Cred ca nebuna in orice moment ce imi provoaca sperantze ca ceea ce-mi doresc nu va fi doar o prietenie… Plimbandu-ma cu Alexprp am trecut pe langa 2 baietei de aproximativ 10-11 ani ce admirau o fetitiza ce statea mandra pe tricicleta ei (defapt era mai mult o bicicleta dar avea rotiile acelea mega mici ca la tricicleta ..). Fetitza avea parul saten deschis usor ondulat spre varfuri,era imbracata intr-o rochitza si ii privea pe cei doi baieti cu ochiisori ei mari. Fiecare fetitza stie foarte bine ce vrea, iar alegerea este facuta cu mult inainte ca unul dintre baieti sa-si poata da seama. E un joc. Pe banca in apropiere era tatal fetitzei ce citea ziarul: “Tata pot sa-i imprumut si lui Andrei sa vada cum e ?” Tatal a dat aprobator din cap,  numai dupa ce s-a lamurit despre ceea ce avea sa-i imprumute copila lui Andrei. M-am uitat la Alexprp si am inceput sa rad fara sa ma opresc: “Tati pot sa-l las pe Andrei sa vada cum e?” si nu ma puteam opri… Alexprp era si el amuzat de situatia in care ma trezisem brusc….