untitleable

daca pui cele 2 vieti fata-n fata va rezulta acea simetrie de temut a lui blake, nu vom sta sa sapam prea adanc, altminteri, despicand burtile prea satule ale amintirilor noastre foarte vechi si etern renegate, vom da peste cate un copil fascinat de jocuri pe care nu le poate duce la bun sfarsit, puzzleurile, de exemplu, la ce bun, imaginea de pe coperta exista o data intreaga, bucatelele absurde de maini si urechi capata un sens efemer pentru ochiul preocupat sa le nimiceasca diversitatea si sa le incadreze intr-un sistem coerent, sistemul caruia, ani mai tarziu, nu vom fi in stare sa-i facem fata, nu mai pot, nu mai vad, zicea, soptit, timorat, copilul ciudat, dar, totusi,  inteligent, care purta numele noastre diminutivate, „pentru un plus de dragalasenie, altfel, absenta. copia la indigo, insesizabil crapata, ca un vas antic reconstituit, a imaginii initiale (o scena de basm, o cladire, o gradina exotica, 2 pui de pisica) era realizata de un altul. nu am devenit mai buni, ci tot mai mult noi insine. inconstientii protejati cu ipocrizie care-si rodeau unghiile si erau fascinati de semnele unei decrepiri initiale, amenintate de ordinea previzibila a lucrurilor, trebuie sa se fi simtit inca atasati de umbra unei vieti trecute, posibil ratate, posibil intrerupte brutal. cu sufletele lor concepute dupa chipul si asemanarea unui benjamin button, puteau trece drept autisti, inadaptati sau genii. timpul a remediat povestea asta. ne-a lasat goi si normali pe tarmul unei mari atat de intesate de epave incat nici nu-si mai poate sustine talazurile. miscarea. pastram inca in noi niste extraterestri de infatisarea monstruosa a carora credem ca ne-am lepadat. o rasa de liliputani mai increzatori in puterile lor si mai demni in fata neputintelor. traind undeva intre imaginea completa si umila piesa de puzzle. dar, adevarul e ca, la 20si un pic, suntem pe jumatate construiti, pe jumatate abandonati. ca mai demult, altcineva ne continua mareata lucrare cvasi-arheologica. am obosit sa nu gresim, am obosit sa punem la punct strategii pentru ceva care, gratie profetiilor traduse in 10 limbi ale instructiunilor noastre de folosire, nu va constitui, in niciun caz, o surpriza. oscilam intre hazardul abtibildelor din guma de mestecat si comoditatea sentintelor biblice sau a codului bunelor maniere. atentia distributiva si iluzia stabilitatii isi citesc rolurile in fata unei camere de amator. nu vom taia nimic la montaj. poate doar o panglica de inaugurat marele muzeu al lasitatii. o buna ocazie pentru acele verbe compuse cu ajutorul prefixului „re-„ de care avem, fara s-o stim, atata nevoie. our wrongs remain unrectified and our souls won't be exhumed